digital-maps digital-maps2

Pachetul educațional realizează o abordare STEM/STEAM a unor probleme de geografie, matematica-fizica si tehnologie integrate într-un context social și cultural. El investighează geometria coordonatelor geografice, matematica si fizica din spatele sistemelor de poziționare GPS și modul de utilizare a hărților digitale realizate prin aceste tehnologii pentru a obține diferite tipuri de informații geografice și socio-culturale.

Trecem în revistă conceptele de ,,sistem de coordonate de referință” (2D și 3D) și de coordonate geografice (latitudine, longitudine și înălțime). Prezentăm un algoritm teoretic pentru măsurarea distanțelor în jurul globului (adaptat la nivelul de studii la care este prezentat pachetul educațional – învățământul secundar inferior sau superior), o metodă simpla, practică, pentru măsurarea latitudinii și longitudinii și o privire asupra matematicii din spatele sistemelor de poziționare GPS. De asemenea se vor discutata relațiile dintre pozițiile (și distanțele) pe suprafața globului (3D) și o hartă 2D, referitor la „sistemele de conversie”.

Vor fi discutate aplicațiile practice ale acestor cunoștințe teoretice precum: folosirea localizării pe harta a diferitelor locuri de interes (poziția casei și a școlii, distanțele dintre ele etc.); folosirea informațiilor din bazele de date accesibile prin intermediul internetului pentru a calcula distanțele și suprafețe de interes; găsirea de informații administrative sau culturale importante, de exemplu, de la ,,Agenția Națională de Cadastru și Proprietate Imobiliară” sau ,,e-Heritage”, un portal al „Institutului Patrimoniului Național Român” (arheologie, artă-arhitectură, patrimoniu scris, patrimoniu mobil; etnografie, istorie, muzica; numismatica și teatru) etc.

 

Coordonate geografice și hărți digitale